Poezii de toamna

    

  Visari in toamna

                                 de Boris

Salut argintul ce se-aşează

Pe iarba ce-încă pare verde

Căci sufletu-mi, naiv, visează

La un april ce se-ntrevede.

Căci dimineţile şi-apusul

-Şi-n toamnă ca şi-n primăvară –

Deşi vestesc exact opusul –

Se aseamănă, deşi,vibrează,

În alte moduri...primăvara,

Miresme dulci de flori soleşte –

Iar toamna învineţeşte seara

Şi geruri şi zăpezi vesteşte.

În primăvară, mână-n mână

Visăm brânduşi şi iarbă grasă –

Iar toamna, când vânt rece sună –

Grăbim să ne-aciuăm în casă.

Îmbrăţişându-ne-n lumina

Ca de rubin, din jarul sobei,

Privim, cum pustiind grădina,

Se zbate vântul – fiul cobei.

Sub pleduri mari, de aspră lână,

Ne-nghesuim – fiind totuna...

Din cumpănă geme-o fântână

Pe când din-nalt rânjeşte luna.

Ni-s trupurile împerecheate

De-argintul dat de bolta-albastră...

Calmi, ascultăm cum vântul bate

Cu crengi scheletice-n fereastră.

Şi, parcă, totuşi, în peisajul

Pustiu şi mirosind a iarnă

Ne învăluie, aprins, mirajul

Iubirii ce-n suflet ne toarnă,

Miresme crude de câmpie,

De reavăne margini de drumuri –

De ghiocei – ce-or să învie –

De flori de măr, zvârlind parfumuri.

Aşa că-n început de iarnă,

Iubito, să nu fim prezenţi –

Când toamna-argint pe ierburi toarnă

Să ne prefacem neatenţi...

               

Pastel de toamna

                       de Adrian Paunescu

Pe muntele negru de frunza de vară

Te chem cu accent brumariu să te sperii

Când spicul de toamnă dă-n spicele verii

Şi cade lumina şi trage să moară.

Şi sunt întrebări prin natura puzderii

Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară

Şi vara ne-nchide în toamna afară

Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.

Aicea la munte mai poate să spere

Şi cel care moare că moartea-i departe

Şi noi să fugim şi să scriem o carte

În ea cuprinzând ale toamnei mistere.

Că suntem în lume pe-acolo prin partea

Pe unde întârzie poşta şi moartea.